District One StoriesDistrict One Stories

Când mireasa te avertizează, „vezi că mie îmi place să fac poze!”, cam așa arată rezultatul. ♥

Dacă citești ce am scris înseamnă ca ai parcurs galeria întreagă și presupun că te-a captivat. Sincer mărturisesc că Mihaela și Gabriel mi-au fost foarte dragi de la început, din primele vorbe schimbate prin mesaje. Au fost deschiși atât în discuții, cât și pe parcursul zilei în care ne-am întâlnit.

Au fost pe gustul meu pentru ca m-au solicitat, mi-au pus la treaba imaginația. Mi-au arătat imagini de inspirație pe care voiau să le surprindem împreună. Am stabilit de comun acord că ne informăm dar păstrăm originalitatea. A ieșit cu totul diferit, în stilul nostru, dar sunt nespus de încântat de rezultat.

Nu știu de ce fotografiile lor mă duc cu gândul la Paris, iar cea cu taxiul galben mă cam teleportează în New York. Până acolo, ne ocupăm de fotografiile și shootingurile ce vor urma în București și alte orașe din țară.

Pe curând! 🙂

 

Locație: București

Fotografii: District One Stories / district-one.ro

 

Back to portfolio